marți, aprilie 30, 2024
AcasăActualitateÎn urma articolului Sibiu Independent, LIDL România ia măsuri!

-

În urma articolului Sibiu Independent, LIDL România ia măsuri!

Veste bună pentru mămici și pietoni! În curând se vor bucura, în siguranță, de un trotuar de acces spre magazinul Lidl situat în Cartierul Arhitecților. Gata cu frica mașinilor!

Măsura a fost anunțată în urma analizării situației la București, asta după articolul și sesizarea Sibiu Independent. Reamintim faptul că acum câteva zile, o mămică însoțită de doi copii erau să fie striviți de un autocamion, deplasându-se pe carosabil din cauza lipsei unei ci de acces pieton. Astfel, cât de curând, reprezentanții LIDL vor elabora toată birocrația administrativă necesară pentru aprobarea unor astfel de lucrări. Dacă răspunsul va fi AFIRMATIV, în cel mai scurt timp, clienții vor avea parte de o cale de acces pietonal direct din trotuarul străzii Grigore Ionescu înspre magazin.

„Colegii noștri s-au întâlnit astăzi în cadrul unei ședințe speciale, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru situația la care faceți referire. Astfel, colegii noștri responsabili de acest subiect vor demara măsurile necesare pentru crearea unei căi de acces care să permită traficul pietonal din trotuarul de pe șoseaua Grigore Ionescu către magazinul nostru în condiții de siguranță, pe care o vor înainta către autorități spre aprobare şi, în funcție de răspunsul lor, vom acționa în consecință. Încă o dată, ne pare rău de situație” a transmis LIDL România

Stirea În urma articolului Sibiu Independent, LIDL România ia măsuri! a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole