Marți, 9 mai 2023, începând cu ora 14,00, în Sala de ședințe a Consiliului Județean Sibiu va acea loc o conferință privind impactul pe care fondurile europene le au asupra dezvoltării României.
La dezbaterea vor participa Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și membră a Comitetului European al Regiunilor, Adrian Răulea, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Centru și Mircea Ureche, director general Moara Cibin și acționar grup Boromir.
Între invitați se vor afla reprezentanți ai administraților publice locale și ai mediului de afaceri din județul Sibiu, precum și ai Universității „Lucian Blaga”.
Evenimentul este realizat de către Primăria Municipiului Alba Iulia și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării din cadrul Ministerului Educației Naționale, împreună cu CaleaEuropeană.ro, ca parte a caravanei politicii regionale al cărei scop este să ilustreze beneficiile fondurilor din politica de coeziune pentru Regiunea Centru din România, în cadrul proiectului ”GROW”, finanțat de Uniunea Europeană.
Intitulat “GROW: reGovery and Resilience through cOhesion frame Work”, proiectul presupune organizarea a patru dezbateri tematice pe parcursul unei săptămâni în patru locuri de succes privind impactul fondurilor europene asupra României – Alba Iulia, Ciugud, Sibiu și Brașov.
Dezbaterile vor începe luni, 8 mai – Brașov, și vor continua marți, 9 mai – Sibiu, miercuri, 10 mai – Ciugud și joi, 11 mai – Alba Iulia.
Desfășurate sub forma unei dezbateri de tip dialog local, evenimentele vor avea ca vorbitori lideri locali și regionali, reprezentanți ai autorităților locale, regionale și naționale, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.
Cu o alocare de 1,4 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, regiunea Centru din România dispune de fonduri europene pentru mediul privat, instituții publice și ONG-uri pentru proiecte în domenii precum cercetare, dezvoltare, inovare, educație, competitivitate economică, digitalizare, finanțarea microîntreprinderilor și start-up-urilor, eficiență energetică, infrastructură verde, mobilitate urbană, regenerare urbană și turism cultural.
Accesul publicului este liber.
Conferința este programată a se încheia în jurul orei 15,30.
Stirea De Ziua Europei, Caravana politicii regionale ajunge la Sibiu pentru a promova coeziunea europeană a aparut pe Sibiu Independent.