sâmbătă, octombrie 5, 2024
AcasăExterneONU salută acordul nuclear dintre Guvernul Iranului și AIEA

-

ONU salută acordul nuclear dintre Guvernul Iranului și AIEA

Purtătorul de cuvânt adjunct al Secretarului General al ONU, Farhan Haq, a asigurat că salută cooperarea dintre Guvernul Iranului și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

Oficialul a mai adăugat că discuțiile au fost foarte importante și au încurajat întotdeauna autoritățile iraniene și agenția să „colaboreze”.

Purtătorul de cuvânt adjunct a criticat, de asemenea, atitudinea internațională față de programul nuclear iranian, asigurând că „trebuie să se facă tot posibilul pentru a detensiona situația” și a asigurat că ONU continuă „să încurajeze evitarea a orice contribuie la o escaladare a tensiunilor”.

Un acord nuclear încheiat de autoritățile din Iran și AIEA, care a fost salutat cu entuziasm de reprezentanții ONU
Totuși, ei sunt precauți și vor aștepta cu nerăbdare să vadă „un progres continuu din partea AIEA în Iran„, dar Farhan Haq insistă că țara doreşte să continue să coopereze: „Este o parte esențială pentru a ne asigura că preocupările legate de programul nuclear al Iranului sunt pe deplin abordate”.

Autoritățile iraniene și AIEA au anunțat, sâmbătă, un acord de aplicare a unor noi mecanisme de control care să garanteze caracterul civil al programului nuclear iranian și să reactiveze mecanisme suspendate până acum, precum funcționarea camerelor de supraveghere la diferite instalații nucleare.

Anunțul făcut de oficialii de la Teheran, după decizia pe care o luaseră SUA

Directorul general al organizației internaționale, Rafael Grossi, a aplaudat, luni, acordul la care s-a ajuns în timpul vizitei sale la Teheran și a afirmat că este „foarte important” să „stabilim o nouă bază, necesară dacă Iranul își va relua aplicarea angajamentelor asumate în temeiul acordului asupra nuclearului din 2015”.

Iranul a anunțat retragerea angajamentelor sale în mai multe puncte ale acordului nuclear din 2015, după ce Statele Unite s-au retras unilateral din pact în 2018, deși autoritățile iraniene au susținut că acești pași pot fi inversați, dacă Washingtonul retrage sancțiunile și revine în acord. Camerele au fost dezactivate și scoase din instalațiile nucleare în iunie 2022.

sursa: RADOR / 20minutos.es

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole