miercuri, mai 1, 2024
AcasăActualitateSIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare

-

SIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare

Cu cât se apropie campania electorală, ca o coincidență, curg achizițiile la Primăria Sibiu. Astăzi analizăm o achiziție directă deosebită: 110 stâlpi metalici de 3 metri care vor fi folosiți pentru informarea publicului. Prețul, un mizilic, 1545 lei per stâlp, deci un total de aproape 170.000 de lei. Dar… se vor achiziționa separat montajul și afișajul electronic necesar!


Când ai o sumă prea mare nu poți face achiziție directă, ci trebuie licitație. Așa că multe primării, iar Sibiul este campion la asta, au găsit o șmecherie: rup contractul în bucăți. În cazul de față Primăria Sibiu și-a propus să instaleze 110 stâlpi cu afișaj electronic, mai ales în stații de autobuz.

Conform caietului de sarcini făcut strict pentru furnizarea stâlpilor metalici, fără montaj și ecran afișaj, Primăria Sibiu a motivat lucrarea astfel: „Principalul obiectiv preconizat a fi atins în urma realizării investiției constă în transmiterea în timp real a informațiilor de interes public către publicul larg de către autoritatea publică locală”. Altfel spus să ne spună ce realizări mărețe a făcut doamna primar, pe ce au cheltuit cu dărnicie banul public etc.

Cei 110 stâlpi metalici cumpărați de la o firmă din Șura Mică au 3,6 metri, din care 0,6 metri vor fi băgați în pământ. Ne costă în total 170.000 de lei cu tot cu TVA. Doar stâlpii. Pentru montaj și ecran afișaj, soft etc… vom afla mai încolo!

Dacă este să fim acizi, poate ar merita un sfat celebru și cei din Primăria Sibiu care pregătesc asemenea documentații. Să fie mai atenți și să nu mai dea copy-paste „ca o surdo-mută”. Ne de alta dar în caietul de sarcini pentru stâlpi scrie așa: „bănci smart”

Stirea SIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare a aparut pe Sibiu Independent.

Articole SIMILARE

spot_img

Ultimele Articole